În drum spre fereastră reuşi să deschidă casetofonul, să-şi ia pixul şi caietul de pe masă. Se aruncă pe canapeaua mică pe care o pusese în faţa ferestrei şi se apucă să scrie .
Afară, soarele ardea cu putere. Puţinii trecători se grăbeau să ajungă la un liman al răcorii. Goana lor bezmetică o amuza teribil. Se hotărî să scrie despre ei. Poate că printre ei era vreunul care alerga să-şi prindă iubita care voia să-l părăsească pentru că… aiurea! Prea siropos! Nimeni nu aleargă după nimeni pe căldura asta. Lumina dansa ciudat de-a lungul străzii, cei câţiva copaci, rătăciţi în mijlocul betonului oraşului ca nişte copii în pădure, nu mai aveau curajul să-şi mişte frunzele sărăcuţe, de parcă s-ar fi temut să nu se lichefieze sub muşcătura arzătoare a astrului zilei.
Se răzgândi. Poate că pe stradă treceau doar gospodine care veneau de la cumpărături, acesta era un drum fără capăt, mereu uităm să cumpărăm ceva sau ceva se termină. Şi asta înseamnă încă un drum prin aerul fierbinte şi cleios, târşâind picioarele încălţate în papuci uşori prin praful străzii.
Ea ştia foarte bine asta. O văzuse ani de zile pe mama chinuindu-se să fie o bună gospodină în condiţii mizerabile, se văzu pe ea voind să scape din plasa acelei vieţi de furnică – Sisif, care se învârte mereu într-un cerc strâmt sau mai larg, dar cu poveri la fel de apăsătoare. AGENŢIA DE ÎNSOŢITOARE NEMESIS… numele zeiţei răzbunării pus pe acel zid cenuşiu îi apăruse ca un hohot de râs al Destinului, care îi dădea un semn. Atunci era soare – ca azi – dar era prea tânără şi prea zăpăcită ca să-l observe. Din acel moment lucrurile începuseră să se precipite, prostituţia fusese urmarea firească a intrării ei în agenţia unde o dusese Baby, binefăcătoarea ei din bloc. Şi acum îi venea să râdă gândindu-se la naivitatea cu care acceptase explicaţiile lui Baby, care-i tot promitea că va face rost de bani.
Reuşise să facă rost de bani după ce-l convinsese pe X (un client plin de bani) s-o întreţină… şi acum era prostituată, dar numai de două ori pe lună (X era un om ocupat, convenabil aranjament).
Copyright © 2014, Cristina Schek
Privi din nou în stradă, o fetiţă urla că vrea îngheţată, nu părea să aibă mai mult de 4 ani, avea părul negru şi creţ, prins cu o crizantemă roz din plastic, şi o rochiţă albă pătată cu sirop de ciocolată de la îngheţatele pe care le mâncase deja.
Cu mulţi, mulţi ani în urmă şi ea fusese fetiţă. Oare plânsese vreodată pe stradă după îngheţată? Nu-şi mai amintea. Trecuse o viaţă de atunci… îşi amintea numai o zi în care venise la ea murdară de joacă şi primise două palme peste faţă că era îngălată. Palmele n-o impresionaseră. De când se ştia primise palme. Putea chiar să-i clasifice pe cei din jur după palme. Erau palmele mici şi bătătorite ale mamei, ele o atingeau destul de des, dar – din fericire – mama era de cele mai multe ori prea obosită sau prea grăbită să dea tare, palmele zbârcite ale bunicii loveau des, dar slab. Mai dureroase erau ciupiturile ei. Erau şi alte palme primite ocazional, dar astea nu mai contau… şi totuşi nu se simţise maltratată. Era un copil nebunatic şi palmele erau primite pentru diverse motive care ei i se păreau justificate.
Nici atunci n-o frapaseră palmele, ci cuvântul „îngălată”, fiindcă nu ştia ce înseamnă. Crescând, uitase tot.
Acum vedea iar strada. Strada pe care o tot străbătea de câţiva ani. ,,Anii regenerării ei morale…” De când nu mai avea mai mulţi clienţi toată lumea o considera regenerată, chiar şi mama ei venea s-o viziteze şi să-i ceară diverse lucruri felicitând-o că s-a îndreptat. Acum era o femeie măritată, fără cununie, ca atâtea altele, oricum starea de concubinaj devenise instituţie. Ea nu se simţea nici regenerată, nici degenerată, avea doar mai mult timp liber ca înainte, de aceea se chinuia să-şi găsească un hobby şi se apucase să scrie. Spre deosebire de mulţi alţii care visau să publice, ea nu voia decât să scrie, dar nu putea să-şi aleagă subiectul.
Oricum, atunci când se va hotărî va scrie ceva grandios. Ole!
