Un thriller românesc de calibru

Andrei Călăraș ―
Colecția Suspans
Editura Nemira, București, 2013
429 pagini

 

Pe scriitorii români de thriller îi poți număra ușor pe degetele de la o mână. E în continuare un mister de ce un public avid după traduceri din acest gen literar nu a reușit să încurajeze apariția mai multor „producători autohtoni”. Doar de câțiva ani, nu mulți, au început să apară și aceștia despre care, din fericire, putem vorbi acum.

Richter 8.9 are acest dar rar ― te ia pe sus și te transportă pe nesimțite în lumea presărată cu pericole a lui Alexandru Don.

Să încercăm o enumerare a celor mai însemnate nume (prin asta înțelegând creatori de opere competitive, vizibile, care fac onoare genului în țara noastră): 1. grație Fortăreței nebunilor, George Arion ― până la acest roman am fi fost tentați să-l considerăm pe creatorul lui Andrei Mladin ca autor strict de policier, însă prin anvergura, dinamica, ritmul acestui roman îl putem așeza cu încredere în capul listei noastre; 2. Eugen Ovidiu Chirovici: adept al thrillerului mai degrabă psihologic, a arătat că deține o forță narativă unică, inventivitate și că înțelege perfect resorturile acestui gen, lucru care îi permite să jongleze cu multele lui teme pentru a oferi cititorului povești excepționale precum Sanitarium, O amintire de la Paris sau Hoodoo Creek; 3. Adrian Onciu ― până acum, grație celor trei romane publicate, este cel mai aplicat autor român de thrillere, Templul negru fiind un exemplu de echilibru între descrierea de personaj și decor, intrigă și ritm; 4. Bogdan Hrib ― Blestemul manuscrisului, scris în colaborare cu istoricul Răzvan Dolea, a fost încercare de thriller a la Dan Brown, nu însă la fel de izbutită precum volumele din seria Munteanu; și acum, iată, cvintetul se întregește cu Andrei Călăraș.

Medic bucureștean născut în 1968, Andrei Călăraș a debutat în 2010 cu romanul Ziua a 7-a. Din nefericire, cum poate se întâmplă chiar și în clipa când scriu aceste rânduri, datorită faptului că romanul a apărut la o editură care nu i-a putut oferi expunerea necesară unei scrieri de această factură, cartea a trecut aproape neobservată. A fost nevoie să se mai scurgă trei ani, iar autorul să mai scrie o carte, pentru ca numele lui Călăraș să înceapă să circule cum trebuie, alăturându-se, cum spunea, celor patru cunoscuți autori de thriller pomeniți anterior. A fost, deci, nevoie ca Editura Nemira să facă în sfârșit pasul firesc și să includă în colecția Suspans și cartea unui român, romanul Richter 8.9.

Vă puteți da seama după deja anunțata includere a lui Călăraș în clubul scriitorilor români de thriller ― să-i spunem așa ― că acest al doilea roman al să a convins, că a demonstrat ceea ce entuziasmul descoperirii ar fi putut sabota: reușita incontestabilă într-un gen literare care, contrar părerii generale, întinde autorului capcane la tot pasul.

În Richter 8.9, autorul s-a pus oarecum la adăpost de multe pericole adoptând o narațiune la persoana I sg. Într-un gen care a arătat o aplecare predilectă spre persoana a III-a sg., grație libertăților pe care acest fel de narațiune le oferă autorului, dar și flexibilități ei, a alege să prezinți lucrurile printr-o singură voce poate fi puțin restrictiv. Pe de altă parte, persoana I sg., dublată de timpul prezent al verbelor, contribuie la crearea unui grad ridicat de verosimilitudine, lucru important în cazul unei povești care urmărește dezlegarea de mistere adânc îngropate în negura timpului. În concluzie, alegerea autorului este una mai mult decât înțeleaptă.

Dar cine este această persoană I care ne vorbește cale de peste 400 de pagini? Vocea și perspectiva îi aparțin lui Alexandru Don, pictor român strămutat la Paris printr-un concurs de împrejurări, amorezat iremediabil de Azelia, deznădăjduit însă, și contemplând ideea sinuciderii. Este o ființă puternic introvertită, un boem al sorții pe care nimic nu l-ar face mai fericit ca abandonarea acestei boeme în schimbul siguranței și a succesului. Viitorul este neclar în ochii lui, chiar dacă de puțin timp a reușit să depășească o perioadă de ariditate creatoare. Tocmai când, pe un peron de metrou, se gândește să-și curme viața, altcineva ― un zdrențăros cu privire hăituită ― i-o ia înainte. Zdrențărosul strânge în mâini un pachet pe care, înainte să se arunce sub roțile garniturii de metrou, i-l întinde lui Alex. Pachetul conține o pictură, Arhimede meditând, opera unui artist aproape necunoscut, Domenico Fetti. Ce mesaj tainic ascunde acest tablou? De ce persoane influente par a fi dispuse să dea orice pentru a-l avea? De ce toți apropiații acelui zdrențăros (în fapt, un fost profesor universitar căzut în mizerie) mor rând pe rând? Și ce legătură să existe între Arhimede și un presupus obiect antic capabil să provoace cutremure? Alexandru Don va încerca să afle răspunsul acestor întrebări, va ajunge de la Paris în Egipt și apoi la București, și asta nu pentru că de acele răspunsuri depinde doar viața lui, ci pentru că ― aparent ― existența omenirii înseși este în joc.

Dacă ar fi să reproșăm ceva acestui roman, atunci ar trebui să remarcăm un oarecare dezechilibru între prima jumătate a poveștii ― molcomă, aluvionară, avansând tacticos, zgârcită cu dezvăluirilor importante pentru intrigă și concentrându-se mai mult pe trăirile personajului-narator ― și a doua jumătate ― alertă, bogată în dezvăluiri, dominată de acțiune, deseori uitând să consemneze reacția naratorului în fața evenimentelor senzaționale la care este părtaș. Acest dezechilibru este cu atât mai vizibil cu cât trecerea dintre cele două jumătăți se realizează destul de brusc. Avem apoi a-i reproșa autorului o insuficientă asumare a profesiei protagonistului. Fiind vorba de un pictor, ne-am aștepta ca sistemul lui de referință să se reflecte puternic în propriile-i meditații. Or, Alexandru Don, pe zeci de pagini, nu-și trădează deloc personalitatea artistică.

Însă aceste neajunsuri poate nu sunt sesizabile decât pentru un cititor foarte atent (și) la arta narativă din spatele unei povești, indubitabil, captivante. Căci Richter 8.9 are acest dar rar ― te ia pe sus și te transportă pe nesimțite în lumea presărată cu pericole a lui Alexandru Don.

Salutăm, așadar, ieșirea la rampă a lui Andrei Călăraș și așteptăm cu încredere celelalte romane pe care suntem siguri că el însuși abia așteaptă să le scrie.

Despre Mircea PRICĂJAN

Mircea PRICĂJAN a scris 77 articole în Revista de suspans.

Născut la 2 septembrie 1980, Oradea; absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Oradea – promoţia 2003, cu o teză despre Stephen King; masterat „Literatura română în context universal”, Facultatea de Litere, Oradea, cu o disertaţie despre literatura fantastică – 2004; în 2002, la Editura Universităţii din Oradea, apare romanul în 2 volume În umbra deasă a realităţii; articole, recenzii, interviuri, proză scurtă, traduceri din limba engleză în mai multe reviste din ţară (Familia, Vatra, Tribuna, Observator cultural, Orizont, Ziarul de duminică, Dilema, Prăvălia culturală, Luceafărul, Flacăra, Lettre Internationale, Respiro etc.) şi străinătate (Taj Mahal Review, Double Dare Press, Distant Worlds, Muse Apprentice Guild, SFFWorld etc.); tradus în jur de 50 de cărţi din limba engleză, apărute la editurile Aquila ’93, Millennium Press, Tritonic, Nemira, RAO, Polirom, Humanitas, Curtea Veche, All, Art, Trei. A fost redactor de carte la editura Curtea Veche. A fost editor-colaborator la revista FLACĂRA. A condus în intervalul 2003-2004 revista electronică IMAGIKON cu apariţie în limba engleză. Între 2010 şi 2012, a fost redactor-şef al revistei on-line SUSPANS. Din 2003, este redactor la revista de cultură FAMILIA. Din 2012, este editor al REVISTEI DE SUSPANS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *