Când tratamentele dau greș

Mo Hayder ―
Traducere de Graal Soft
Editura RAO, București, 2012
506 pagini

 

Despre Mo Hayder am citit prima dată un articol în care autoarea britanică, născută în 1962, se descria ca fiind o fată simplă din Essex, care a abandonat școala la 15 ani, a avut mai multe slujbe (inclusiv una de hostess într-un club din Tokio) și este fascinată de sânge și violență. Această fascinație reiese clar din romanele ei, în care crimele sunt descrise cu lux de amănunte, dar obiectiv, cu o detașare specifică mai degrabă unui raport medico-legal.

Tratamentul face parte din seria care urmărește cazurile detectivului londonez Jack Caffery. Mai exact, este al doilea volum din serie, primul fiind Omul-pasăre (apărut la aceeași editură RAO în anul 2008).

Personajele foarte bine conturate și ritmul extrem de rapid al acțiunii sunt două dintre punctele forte ale unei cărți demnă a fi neîntârziat citită.

Caffery este chemat să investigheze cazul unui cuplu sechestrat în propria locuință, ai cărui membri au fost imobilizați și lăsați fără hrană și apă timp de trei zile, până în momentul descoperirii lor accidentale. Atât soțul, cât și soția au fost loviți și sunt flămânzi și deshidratați. Soțul este într-o stare mai gravă, din cauza loviturii puternice primite în cap, iar recuperarea lui pare dificilă. Pe un perete interior al locuinței este găsit un mesaj aparent fără sens. Mai tragic este însă faptul că Rory, al treilea membru al familiei, în vârstă de 9 ani, a dispărut.

Se lansează o acțiune de amploare pentru găsirea lui Rory. Oarecum previzibil, acesta este găsit într-un final, din păcate, decedat. La autopsie se descoperă că băiatul a fost abuzat sexual, fapt ce crește motivația polițiștilor de a găsi făptașul.

Din acest moment începe „nebunia”: Caffery face inevitabil comparații între acest caz și dispariția fratelui său, Ewan, care a fost răpit pe când avea doar opt ani și despre care nu s-a mai aflat nimic din acel moment. Detectivul este conștient că din cauza implicării sale emoționale și a paralelelor pe care le trasează între cele două cazuri nu ar trebui să participe la anchetă, dar continuă, în speranța că obsesia rezolvării dispariției lui Ewan îi va fi de ajutor și în cazul actual. Caffery are de luptat și pe plan personal cu problemele prietenei sale, care a fost victima unui viol și care nu a reușit să treacă peste această traumă.

Încep să apară pe rând indicii care, în loc să ducă spre prinderea criminalului, reușesc doar să încurce și mai mult ițele unui caz oricum complicat: proba crucială este găsită întâmplător de un tip care habar nu are peste ce a dat, tatăl lui Rory devine principalul suspect după ce analiza ADN demonstrează că el și-a abuzat sexual fiul, apar martori ale căror declarații par cel puțin ciudate, o altă familie este sechestrată, iar Caffery începe să creadă că în sfârșit e pe cale să afle adevărul despre fratele său.

Finalul romanului surprinde. Ambele cazuri sunt rezolvate cu succes, însă principiul „nimic nu este ceea ce pare a fi” rămâne valabil până la ultimele pagini.

Personajele sunt foarte bine conturate, de la detectivul măcinat de problemele profesionale și personale, dar hotărât să își facă datoria, la soția și mama care luptă pentru supraviețuire, de la polițiștii care comit și greșeli, urăsc orele suplimentare și tratează cu superficialitate piste care ulterior se dovedesc esențiale la victima unui viol profund marcată de această experiență, dar care încearcă prin orice mijloace (inclusiv alcoolul) să „depășească momentul”. Această caracteristică, alături de ritmul extrem de rapid al acțiunii, sunt două dintre punctele forte ale unei cărți demnă a fi neîntârziat citită.

Despre ROIS Roger

Roger ROIS a scris 37 articole în Revista de suspans.

Născut la 13 iulie 1973 în Oradea, Rois Roger s-a licenţiat în biologie şi chimie. A avut nenumărate joburi, printre care şi acela mai exotic de biolog la Grădina Zoologică Oradea. A colaborat o vreme şi cu editura Aquila şi cu studioul de traduceri Total Record. Actualmente este curator la Zoo Brașov şi traducător freelancer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *