Tony Mott – „Un glonț pentru Julieta”
2016, Editura Tritonic, București
Colecția Thriller & Mystery
Ori de câte ori aud sintagma thriller medical gândul mă duce la o echipă de medici îmbrăcați în halate albe, unii aplecați asupra microscoapelor, alții agitând niște eprubete sau comparând niște foi. Printre ei se foiește un tip în costum ba întrebând obsesiv când e gata nu știu ce virus sau antidot, ba vorbind la telefon cu voce ridicată. Apoi în încăpere năvălesc niște malaci îmbrăcați în negru, cu arme în mâini și încep să împuște, să ciomăgească, să răstoarne dulapuri și să răvășească hârtii în vreme ce cercetătorii caută, care cum poate, să-și salveze pielea, iar șeful cel nervos este înghesuit într-un colț și pus să scoată „serul magic”. Un film pe care l-am văzut cu toții în atâtea alte… filme.
„Un glonț pentru Julieta”, cel de-al doilea roman din seria Julieta de Tony Mott, nu are nimic în comun cu scena pe care am relatat-o mai devreme în afara încadrării ca thriller medical. Nu vom întâlni cercetători robotind prin laboratoare, maimuțe închise în cuști, indivizi dubioși ucigând fără discernământ tot ce le apare în cale, ci niște profesioniști (medici, psihologi, ofițeri din servicii speciale), hotărâți să facă tot ce le stă în putere pentru a descurca ițele unei complexe rețele de spionaj medical.
Ana Stancu este cardiolog, iar cercetările ei în domeniul medical au trezit interesul mai multor companii internaționale. În romanul „Un glonț pentru Julieta”, o găsim internată într-un spital din străinătate, recuperându-se după incidentul în care logodnicul i-a fost ucis iar ea rănită grav. Copleșită de apatie, de indiferență față de cei dragi, pleacă împreună cu prietenul ei psiholog, Natan, în Irlanda, unde află un nou scop de a trăi – răzbunarea. Dispare apoi timp de trei luni în Polonia, într-o tabără de antrenamente, pregătindu-se să răspundă invitației lui Lucas și să intre astfel în jocul periculos al spionilor.
Deși are un conținut dens, romanul reușește să mențină un ritm alert, alternând frecvent episoadele evocatoare cu cele de acțiune, lărgind și micșorând cadrul pentru a surprinde exact acele elemente esențiale prezentului narativ, devoalând sau ascunzând, după caz, indiciile. Totuși, mi s-a părut scurt. Prea scurt pentru cele 228 de pagini tipărite. Și spun asta pentru că mi-ar fi plăcut ca unele scene să fi fost mai ample, să exploreze în profunzime mecanismele psihologice ale personajelor, să prelungească suspansul, să dilate momentele acelea în care cititorul își roade unghiile de nerăbdare, să redea atmosfera locurilor în care ajunge neobosita protagonistă… până la urmă, niște chestiuni care țin de gusturile personale.
M-a surprins plăcut să constat că, deși am început lectura seriei „Julieta” cu al doilea volum (din neatenție), a fost foarte ușor să intru în atmosferă, să înțeleg dinamica personajelor, istoricul și motivațiile acestora, ceea ce m-a ajutat să empatizez de la bun început cu Ana și să îi urmăresc cu interes schimbările pe care este nevoită să le facă pentru a-și îndeplini misiunea (și să citesc „Julieta avea un pistol).
Cu siguranță, aventurile Anei Stancu nu se opresc aici. Nu doar pentru că finalul volumului „Un glonț pentru Julieta” cere o continuare, ci și pentru că aceasta deja există și urmează să apară în librării în luna octombrie. Așa că, dacă vreți să citiți un thriller medical românesc cu o protagonistă puternică, în curând veți avea la dispoziție întreaga serie.
